Circa 7.000 de persoane, inclusiv activiști anarhiști și comuniști, au protestat la Atena, la câțiva kilometri de locul în care se afla Barack Obama.
Poliția a utilizat gaze lacrimogene împotriva manifestanților violenți care încercau să ajungă la sediul Parlamentului și la Ambasada Statelor Unite.
Unii demonstranți au aruncat cu sticle incendiare spre forțele de ordine, în Piața Syntagma din Atena.
Manifestanții au exprimat furie în legătură cu vizita lui Barack Obama, considerat exponentul grupurilor internaționale care au impus Greciei măsuri dure de austeritate în schimbul creditelor. Unii protestatari au exprimat nemulțumire și în legătură cu Donald Trump, ales recent președinte al SUA.
La Salonic, sute de manifestanți au incendiat un drapel al Statelor Unite.
Barack Obama efectuează o vizită oficială în Grecia. Vizita intervine cu doar două zile înainte de aniversarea revoltei studențești care a avut loc în Grecia în 1973, o mișcare reprimată violent de regimul militar care era susținut de Washington.